Florin Piersic, celebrul actor în vârstă de 89 de ani, a fost prezent la derby-ul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj.
Cele două formații au terminat la egalitate, scor 2-2, într-un adevărat derby al orașului din Ardeal.
Florin Piersic, ajuns la 89 de ani, a fost prezent pe Cluj Arena pentru a vedea live două dintre cele mai bune echipe din Superliga României. După problemele de sănătate avute recent, derby-ul Clujului a fost ca un moment de relaxare pentru marele actor.
Acesta a vorbit despre starea sa de sănătate, dar și despre planurile pe care le are în continuare. Florin Piersic a precizat că se simte foarte bine acum, în ciuda problemelor de sănătate cu care s-a confruntat, și se roagă la Dumnezeu să treacă de 90 de ani.
„Voi îmi luaţi un interviu care nu se termină niciodată. Vă spun ceva, eu încep uşor şi termin greu, deci plecaţi acasă. În clipa în care o să joc şi doresc să apar din nou pe scenă. Vreau să reiau piesa pe care am jucat-o şi recitalul meu, vă invit pe toţi.
M-am simţit fericit, ştiţi de ce? După foarte multă vreme, poate prea multă vreme pentru mine, nu am putut să vin. Acum mă simt mai bine, mai în formă, ca să zic aşa. Fac şi gimnastică în ultima vreme. Mă simt mai bine. O să spuneţi `cum, mă, la 90 de ani şi te simţi bine?`. Da, şi încă mă rog la Dumnezeu să trec peste 90 de ani”, a declarat Florin Piersic după meciul dintre U Cluj și CFR Cluj.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2F551908308_657529327041158_527921993500641362_n-1400x933.jpg)
Florin Piersic la meciul de fotbal dintre FC Universitatea Cluj si FC CFR 1907 Cluj, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, luni 29 septembrie 2025. © FOTO:Flaviu Buboi/SPORT PICTURES
De asemenea, îndrăgitul actor a vorbit și despre meciul de fotbal de pe Cluj Arena, precizând că este un mare fan al celor de la Universitatea Cluj.
Mai mult decât atât, Florin Piersic a regretat faptul că nu a putut fi mai aproape de jucători, la marginea terenului, starea sa de sănătate obligându-l să stea într-un loc cât mai protejat, în lojă.
„Oricum, am fost azi puţin îngrijorat că Universitatea Cluj, echipa pe care o iubesc foarte tare de când eram în liceu, va pierde. Şi uitaţi că n-a pierdut, a fost un meci egal, mă bucur că aşa a fost. Regret că nu am putut să fiu mai aproape de jucători pe marginea terenului, să stau şi eu cu antrenorii. M-aţi aruncat, acolo, într-o lojă, unde nici gălăgia spectatorilor nu o auzeam.
Când am intrat acolo, m-am gândit la Donald Trump, care a fost nu ştiu unde şi a fost cu sticlă în faţă să nu îl împuşte cineva. Pe mine n-are cine să mă împuşte, dar să îmi dea un gol pentru Universitatea. Asta era bucuria noastră, duminica, să venim la stadionul care a fost pe vremuri şi să cântăm `Haide, U, haide, U, bagă golul cum ştii tu”, a spus Florin Piersic după meciul dintre U Cluj și CFR Cluj.